Colegi de echipă la Steaua până în vara trecută, Florin Gardoș și Vlad Chiricheș au ajuns acum adversari direcți în cel mai puternic campionat din lume.
Oamenii care au adus în conturile Stelei peste 16 milioane de euro (Chiricheș – 9.5 milioane, Gardoș – 6.8 milioane) prin transferurile la Tottenham, respectiv Southampton vor fi față în față în acest weekend, chiar dacă niciunul dintre ei nu are șanse foarte mari să fie titular în confruntarea de duminică.
Legătura dintre Chiricheș și Gardoș, remarcată și pe site-ul oficial al „sfinților”
Este un moment ce greu putea fi anticipat în urmă cu doar un an și două luni, când ambii evoluau pentru Steaua în preliminariile Champions League, înainte ca pe numele lui Chiricheș să vină oferta lui Tottenham. Faptul că cei doi au jucat împreună la Steaua și continuă să o facă în naționala României e remarcat și pe pagina oficială a celor de la Southampton, într-un articol în care sunt enumarate mai multe legături între cele două cluburi.
Alte „coincidențe” evidențiate:
Gardoș, șanse mai mari să joace
Cel mai probabil, ambii vor începe meciul pe bancă, în condițiile în care Chiricheș a avut o prestație slabă în meciul cu Beșiktaș, din Europa League, iar Gardoș a acuzat ușoare probleme medicale săptămâna trecută și Koeman pare tentat să folosească tot cuplul Fonte – Alderweireld. Totuși, dacă va fi apt 100%, Gardoș are șanse să joace ținând cont că a fost titularizat în victoria obținută de Southampton în fața lui Arsenal, scor 2-1, chiar la Londra, în Cupa Ligii. Atunci, stoperul de 25 de ani a avut o prestație apreciată și era așteptat să joace și în Premier League, doar că o accidentare l-a scos din calcule pentru meciul din week-end-ul trecut, cu QPR.
16.3 milioane de euro a încasat Steaua de la Tottenham și Southampton pentru transferurile lui Chiricheș, respectiv Gardoș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER